Grey’s Anatomy Sezonul 13 Episodul 19

Grey’s Anatomy Sezonul 13 EPISODUL 19


Grey’s Anatomy este un serial dramatic, în care personajele principale se află într-un pericol mai mare ca eroii din The Walking Dead sau actorii din Game of Thrones. Nu înfruntă armate de walkers şi nu se tem de autorul George R.R.Martin, însă spitalul poate să fie un loc foarte periculos, mai ales când producătoarea este lipsită de inimă şi adoră să îşi facă fanii să plângă.
La început, au fost cinci. Cinci stagiari tineri şi ambiţioşi, care voiau să ajungă celebri şi respectaţi, care visau la ziua în care nu vor mai tremura în faţa superiorilor şi care abia aşteptau să audă titlulatura de „doctor” atunci când pacienţii îi întâmpinau înainte de operaţie. Nu sunt prieteni, sunt colegi şi rivali.

Nu îşi împărtăşesc secretele, nu îşi povestesc trecutul la un shot de tequila la barul din colţ, un monument istoric pentru serial, pentru că este singurul loc pe care personajele îl frecventează. Doar e aproape de spital. Dar nicio fiinţă umană nu poate să trăiască în singurătate, la nesfârşit. Prieteniile se leagă, chiar dacă mai greu la început, poveştile de dragoste înfloresc în fiecare primăvară,dar la toamnă se ofilesc.

Grey’s Anatomy Sezonul 13 EPISODUL 19

<>

Grey’s Anatomy Sezonul 13 EPISODUL 19 online subtitrat

6
40:41
0%
Rates : 1
Filme online subtitrat hd in romana